Prim-ministrul Romaniei,
Victor Ponta, a confirmat pentru jurnalistii de la HotNews.ro ca a avut
in cursul zilei de marti, 11.03.2014, o intrevedere cu miliardarul american de
origine maghiara, George Soros. Conform informatiilor publice, omul de
afaceri ar fi sosit in Romania pentru a sustine un program de promovare a
culturii rrome, insa agenda premierului nu include nicio intalnire pe
ordinea de zi.
In ciuda speculatiilor privind o
posibila negociere pe subiectul Rosia Montana – in care, se pare, Soros
este implicat direct – premierul a sustinut ca discutia s-a purtat
exclusiv in jurul problemei rromilor din Romania, senatorul UNPR Damian
Dragichi fiind de asemenea prezent la intalnire.
Soros a informat presa de prezenta sa in
Romania si a anuntat ca va vizita împreună cu Androulla Vassiliou,
Comisar European pentru Educație, Cultură, Multilingvism, Sport, Media
și Tineret, Angela Filote, Șefa Reprezentanței Comisiei Europene în
România și Gabriel Petrea, viceprimarul Sectorului 6, sediul Asociației
Romano ButiQ. Acolo urmeaza sa fie amenajat primul Muzeu al Culturii
Romilor din România.
George Soros a negat orice afiliere cu
proiectul Rosia Montana, desi mai multe organizatii care s-au opus
exploatarii au fost finantate de fundatia sa. Totodata, mai multe surse
din mediul de afaceri sustin ca Soros ar fi finantat opozantii
proiectului nu pentru a opri exploatarea, ci pentru a provoca o scadere a
pretului actiunilor RMGC la bursa si a achizitiona pachete de actiuni
la pret foarte mic.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu