Procurorul militar col. (r) Gheorghe Oancea, face dezvăluiri pentru Cotidianul.ro cu referire la dosarul “Roșia Montană” pe care îl instrumenta ca procuror militar în secţia parchetelor militare.
În
30 de ani de activitate, procurorul militar Gheorghe Oancea nu şi-a
trecut în "palmares” vreo achitare. Profesionist pur-sânge, discret,
ferit de ochii presei, a
instrumentat dosare grele ale României postdecembriste. A ales să iasă, dezamăgit de evoluţia lucrurilor, din magistratură, însă, aşa cum spune el, când am dorit, pe uşa din faţă, pe unde am şi intrat.
A instrumentat şi dosarul Roşia Montană (da, există acest dosar, care ar putea lămuri rapid multe lucruri pe scena bătăliei pentru aurul românesc, dar şi pe scena politică şi a serviciilor) şi, bărbat de onoare, nu se fereşte să vorbească despre el.
Informațiile din dosarul Roşia Montană, conform declarațiilor procurorului militar col. (r) Gheorghe Oancea vi le prezentăm mai jos: Asasinii economici ai Roşiei Montane
Eu, ca procuror militar în secţia parchetelor militare, în anul 2002 în toamnă, am fost sesizat de Serviciul Român de Informaţii cu privire la săvârşirea unor fapte penale care vizau siguranţa naţională.
Un ofiţer MAPN a cartografiat zăcămintele, a vândut şi a ajuns director la RMGC
În vizorul SRI era un maior din Direcţia Topografică a MApN care în perioada ’95-’96 – sau mai târziu, nu mai reţin chiar exact perioada exactă -, desemnat să desfăşoare misiuni topografice, făcuse în zona Roşia Montană o mulţime de cercetări de specialitate, în ideea că în acea zonă erau amplasate şi nişte unităţi militare.
Din elicopter, sau de la sol, s-au făcut fotograme, măsurători de tot felul în materia amplasării şi structurii întregii zone, chestiuni care au fost înregistrate pe nişte dischete, după care acest ofiţer îşi dă demisia din cadrul Ministerului Apărării Naţionale şi devine unul dintre directorii Gabriel Resources.
Sesizarea a venit la mine împreună cu alte documente care indicau faptul că acest ofiţer a săvârşit nişte fapte penale. Fireşte că am început cercetările în acea cauză şi nu m-am limitat doar la transmiterea de date secrete cu caracter militar către persoane neautorizate ce aducea atingere siguranţei naţionale.
Am pătruns mai în profunzimea acestei afaceri care se numeşte astăzi Roşia Montană.
Ce am constatat, domnule?
Că prin 1996, la ambasada României din Sydney a fost numit ambasador un anume domn Gâf Deac, care anterior îndeplinise funcţia de ministru secretar de stat la Ministerul Industriilor şi avea în responsabilitate activitatea minieră.
Acest domn ambasador a intrat în legătură cu un cetăţean australian de origine română, un anume Frank Timiş (n.r. – fost Vasile Timiş), care, deşi nu avea nicio specializare în domeniul minier, şi-a arătat – vai de mine – aplecarea pentru a investi în mineritul din România.
Acest Frank Timiş, după datele existente la dosar la acea vreme, era suspectat de tot felul de infracţiuni legate de traficul de droguri.
Fireşte că a atras atenţia autorităţilor noastre la vremea aceea, după ce şi-a început activitatea în România, dar, vedeţi dumneavoastră, instituţiile se pare că nu erau încă aşezate, în serviciile secrete se schimbau generaţii, au fost aduşi tineri care poate aveau
veleităţi, dar nu aveau experienţa şi organizarea care presupuneau o activitate foarte serioasă.
Cert este că Frank Timiş vine în România, i se deschid toate uşile la Ministerul Industriilor, la Regia Cuprului şi Aurului Deva, la Agenţia Naţională pentru Resurse
Minerale şi implicit la mina Roşia Montană.
Prin ’97, după aceste tatonări, se realizează, domnule, un protocol de cooperare. Chiar aşa se şi numea, Protocol de Cooperare între firma Gabriel Resources, patronată de acest Frank Timiş – un off-shore care-şi avea sediul în Insula Jersey din Channel Islands -, şi Regia Cuprului şi Aurului Deva.
La momentul acela, activitatea minieră la Roşia Montană trecea prin mari dificultăţi. Toată activitatea era subvenţionată de stat.
Tot aici îl cunoaşte pe Ovidiu Tender (n.a. – se spune că Tender şi Timiş sunt de fapt rude prin alianţă). Tender preluase în 1995 Institutul de Cercetări Mineralogice, institut care – vă daţi seama -, după atâţia ani de activitate, deţinea extraordinar de multe date privind mineritul din România; analize, prospecţiuni, cercetări…
Cert este că, după ce se realizează acest protocol, se observă, foarte interesant, că găsim funcţionari ai statului, foşti sau chiar activi, din Regia Cuprului şi Aurului Deva sau ANRM, în consiliile de administraţie ale Gabriel Resources şi Tender Group S.A. Foarte ciudat. Ori aşa, ori aşa!
Pe listele Gabriel Resources apare şi acest director, maiorul din MApN care-şi dăduse demisia şi transmisese, conform serviciilor, date secrete ce afectau siguranţa statului. Mi-aduc aminte că în dosar se vorbea foarte clar de plângeri făcute de reprezentanţii unor firme serioase din Europa. Toate au fost tratate cu dispreţ total, în mod ciudat şi suspect.
Domnule, la un moment dat prin 1997 – c-aici este problema extraordinară – se redactează un Proiect de Contract de asociere între Gabriel Resources şi Regia Cuprului şi Aurului Deva (ulterior Minvest) vizând asocierea în vederea realizării unui obiectiv – şi atenţie la o chestiune care este esenţială! -, propunerea partenerului străin, a lui Gabriel Resources, avea ca element de esenţă reexploatarea haldelor de
steril, domnule!
Reexploatarea sterilului, nicidecum exploatarea perimetrului virgin, neexploatat… prin tehnologie avansată…
Acest aşa-zis contract – ţin minte că avea scris sus, în stânga, pe prima pagină, titulatura „Proiect” – a fost semnat de 6-7 persoane cu responsabilităţi majore din cadrul Întreprinderii Roşia Montană, Regiei Deva, ANRM…
Mai mult, la dosar se află două adrese semnate de doi miniştri în funcţie în acea perioadă, Călin Popescu Tăriceanu şi Radu Berceanu, care deşi văd că e vorba de o firmă fără experienţă în domeniul minier, cu sediul într-un paradis fiscal, fără să obiecteze în vreun fel, îşi dau acordul pentru constituirea acestei societăţi mixte.
La momentul respectiv, prin protocolul de colaborare şi ulterior prin proiectul de contract, societatea ce urma a fi nou înfiinţată dobândeşte dreptul de explorare,
deşi – mare, mare atenţie acum la o chestiune foarte subtilă! – iniţial se stipula reexploatarea haldelor de steril. Dom’le, punct! Pentru ca mai apoi să treacă pe şest şi la
exploatare…
Asta-i cu totul altceva. Ei au previzionat de la început că vor primi şi dreptul de exploatare.
Mai mult, odată cu dreptul de explorare, această companie care nu era încă înfiinţată face nişte sondaje, mai exact recoltează opt containere de minereu, circa 80 de tone, care sunt expediate în Australia. Minereul în discuţie devine obiect de cercetare a uneia dintre cele mai prestigioase firme din lume, specializată în determinarea conţinutului de metale preţioase dintr-un minereu prezentat spre analiză.
Mi-aduc foarte bine aminte că în perioada aceea am solicitat directorului adjunct al SRI ca, prin mijloacele specifice pe care dumnealor le au la dispoziţie, să-mi identifice locaţiile din zona Roşia Montană de unde s-au prelevat acele 80 de tone de minereu puse în containere. Sunt documente vamale care atestă acest transport.
Şi vin doi ofiţeri SRI la mine şi le spun că există suspiciuni, că era clar pentru mine ca anchetator că, atâta timp cât ei preconizaseră reexploatarea haldelor de steril, n-aveau ce să trimită sterilul în Australia să constate nu-ştiu-ce conţinut care deja era ştiut.
Le spun de asemenea să verifice de unde s-au prelevat cele 80 de tone de minereu.
După vreo 8-10 zile au revenit cei doi ofiţeri şi mi-au spus:
Domnu’ procuror, domnu’colonel, nu am reuşit să identificăm locaţiile şi de unde au fost
expediate cele 80 de tone către Australia!
- ceea ce mi s-a părut extraordinar de suspect.
Deja, din acel moment am intrat în nişte îndoieli majore vizând obiectivitatea cercetărilor şi a datelor care în ultima vreme nici nu mai veneau. Mai mult, pe parcursul acestor cercetări prealabile, mi-apare la dosar un document din partea MApN care, vezi tu Doamne, stabilea că datele care făceau obiectul infracţiunii pentru care era cercetat maiorul au fost desecretizate, deci nu mai sunt secrete de stat. Un alt aspect deosebit de ciudat.
De unde s-au recoltat probele de minereu încărcat în cele opt containere care-au plecat în Australia şi cu ce drept?
Partea română a examinat această operaţiune? Contractul nu era în vigoare. Clar, s-au făcut foraje extra-perimetru.
E un lucru despre care nu vorbeşte nimeni. În acel proiect de contract este trecut preţul plătit de Gabriel Resources pentru cele 80% din acţiunile minei Roşia Montană. Şi mi-aduc aminte că este vorba de suma de un miliard şi vreo două sute şi ceva de milioane
de lei vechi, sumă echivalentă la acea vreme cu circa 250.000 de dolari.
Cam aşa ceva…
Unul dintre directorii din 2003 de la Agenţia Naţională de Resurse Minerale îmi spunea:
Păi, domnule procuror, cu aceşti bani nu s-au plătit nici eprubetele din laboratoarele
minelor .
Deci asta reprezenta preţul minei, 80% din asociere, două sute şi ceva de mii de dolari.
80% din mina Roşia Montană, din Întreprinderea Minieră Roşia Montană, ăsta este obiectul contractului.
Pe vremea împărătesei Maria Tereza şi până la acest moment, mina Roşia Montană a avut un perimetru strict determinat de 12 km², până la finalizarea contractului, perimetrul acestei mine s-a extins în doua-trei rânduri. La final perimetrul este de 42,3 km².
Pentru a forma dosarul de listare a societăţii Roşia Montană la bursa de metale preţioase la Vancouver au avut nevoie de rezultatele analizei firmei australiene care a făcut examinarea probelor de minereu şi care – vă spun sigur – au generat un conţinut
aurifer şi argintifer surprinzător de mare, ceea ce atestă clar că probele au fost recoltate din perimetru virgin, nicidecum din haldele de steril sau din mina în mare parte xploatată.
La momentul acela se achiziţionau terenuri, case, şcoli în acel perimetru. Se cumpărau când noi nu aveam bătut în cuie contractul de asociere.
Dosarul de listare al societăţii la bursă trebuia să cuprindă: contractul de asociere între Gabriel Resources şi autorităţile statului român, analizele din Australia, datele topometrice, topografice de la ofiţerul nostru cercetat, datele de cercetări, prospecţiuni
anterior geologic dobândite de la Insitutul de Cercetări Mineralogice şi Geologice a lui Tender şi alte ceva documente.
În 2002, Întreprinderea Minieră Roşia Montană era subvenţionată de stat. Se alocau sume de la bugetul Ministerului Industriilor care subvenţionau activitatea.
Certitudinea mea, pe datele efectuate în acel dosar, este următoarea: Frank Timiş, prin
Gabriel Resources, a săvârşit o infracţiune de fraudă bursieră, care este o infracţiune foarte gravă, infracţiune federală în spaţiul nord-american.
Proiectul de contract a fost prezentat unui cabinet notarial din Alba Iulia. A fost tradus fără precizarea „proiect” şi legalizat, şi alături de celelalte documente despre care am vorbit, a fost întocmit un dosar pentru listarea acţiunilor societăţii şi au început să curgă banii.
Găsisem o fraudă uriaşă.
Apăruseră însă Legea 78 privind actele de corupţie, Ordonanţa 43/2002 privind înfiinţarea PNA (actualul DNA). Având date şi indicii privind acte de corupţie, de abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave, fals şi înşelăciune, dosarul trebuia declinat la organismul competent.
M-am dus la Joiţa Tănase, procurorul general din acea perioadă, şi spun cum stau lucrurile, că trebuie să predau dosarul în urma desecretizării actelor în cazul ofiţerului de la Topografie, iar pentru restul aspectelor să se continue cercetarea penală.
Domnul Joiţa Tănase îmi spune:
Domnule colonel, faceţi-mi o notă să-l informez pe primul ministru pentru că mi se par
foarte delicate problemele pe care le-aţi identificat dumneavoastră.
Zic: Domnule procuror general, vă fac o notă şi vă predau dosarul.
Nu, nu, fă-mi o notă şi ţine dosarul până când îţi spun eu,- mi-a replicat domnul Tănase.
Am redactat o notă de 4-5 pagini şi i-am remis-o.
N-am mai ştiut nimic despre problemă vreo lună-două, cert este că mă duc într-o zi la ANRM să discut tot ceva legat de dosar cu doamna preşedintă Stratulat, prilej cu care mi-am dat seama că hârtia mea ajunsese pe biroul domnului prim-ministru.
Doamna preşedintă îmi spune următorul lucru…
Domnule procuror, am primit de la domnul prim-ministru o notă vis-a-vis de modul de iniţiere şi derulare a contractului cu Gabriel Resources, care prim-ministru (n.r. – Adrian Năstase) printr-o rezoluţie pe nota respectivă spune că oprirea contractului cu Gabriel Resources va constitui un impediment major pentru intrarea României în NATO.
Mi-a mai spus că s-a întâlnit la Londra cu prim-ministrul canadian Chretien, care i-ar fi spus acest lucru domnului Adrian Năstase. Când am auzit aşa ceva am rămas perplex!
Prin octombrie 2003 s-a schimbat din funcţie procurorul general. A doua zi, vă rog să mă credeţi, am făcut o adresă de declinare către PNA a dosarului existând probe pentru fapte grave de corupţie. S-a aşezat praful de trei degete pe el.Nu se bagă nimeni!
Concluzia mea este următoarea: atât timp cât în această afacere sunt implicaţi jucători la bursă americani şi canadieni, şi soluţionarea clară a acestei cauze presupune date concrete ale dosarului de listare a societăţii Roşia Montană Gold Corporation la Bursa din Vancouver, fapt care va pune în pericol interesele acestor jucători, nu se va ajunge niciodată la clarificarea lucrurilor. Singura soluţionare a cauzei presupune o cooperare între autorităţile române, canadiene, dar şi americane.
Prin atitudinea celor de la ANRM şi a ofiţerilor de la SRI care n-au dat date despre locul din care s-au recoltat probele de minereu, se constată că s-a făcut o presiune deosebită. S-a urmărit nesoluţionarea dosarului.
În 2003, Academia Română a desemnat un colectiv de specialişti pentru a se deplasa în perimetrul Roşia Montană şi a întocmi un raport vizând efectul acestei activităţi faţă de siturile istorice.
Mi-au spus cei de la SRI că echipa s-a oprit la un han de la Câmpeni, au tras un chiolhan pe cinste şi n-au mai ajuns la mină. E trist!
În acest caz, conform spuselor dumneavoastră, putem vorbi lejer de înaltă trădare, subminarea economiei naţionale, dacă mai avem economie… Iar comisia parlamentară pentru Roşia Montană trebuie să se dizolve de urgenţă, parlamentul să respingă proiectul de lege ce i-a fost înaintat şi să înceapă „curăţenia de toamnă” prin mai toate
instituţiile…
Suntem în război, domnule colonel?
În primul rând vreau să vă spun un lucru: Problematica Roşia Montană este extrem de
complexă şi vizează un lucru esenţial; interese străine de România.
Dacă nu se-nţelege acest lucru, înseamnă că nu s-a’nţeles nimic. România, din punctul meu de vedere – şi în atâţia ani de profesie în care am soluţionat multe cauze economice mi-am dat seama -, este, de douăzeci de ani, într-un război economic în care pierde bătălie după bătălie, iar Roşia Montană nu face excepţie de la această regulă.
Procuror militar col. (r) Gheorghe Oancea.
Sursă: Cotidianul.ro
instrumentat dosare grele ale României postdecembriste. A ales să iasă, dezamăgit de evoluţia lucrurilor, din magistratură, însă, aşa cum spune el, când am dorit, pe uşa din faţă, pe unde am şi intrat.
A instrumentat şi dosarul Roşia Montană (da, există acest dosar, care ar putea lămuri rapid multe lucruri pe scena bătăliei pentru aurul românesc, dar şi pe scena politică şi a serviciilor) şi, bărbat de onoare, nu se fereşte să vorbească despre el.
Informațiile din dosarul Roşia Montană, conform declarațiilor procurorului militar col. (r) Gheorghe Oancea vi le prezentăm mai jos: Asasinii economici ai Roşiei Montane
Eu, ca procuror militar în secţia parchetelor militare, în anul 2002 în toamnă, am fost sesizat de Serviciul Român de Informaţii cu privire la săvârşirea unor fapte penale care vizau siguranţa naţională.
Un ofiţer MAPN a cartografiat zăcămintele, a vândut şi a ajuns director la RMGC
În vizorul SRI era un maior din Direcţia Topografică a MApN care în perioada ’95-’96 – sau mai târziu, nu mai reţin chiar exact perioada exactă -, desemnat să desfăşoare misiuni topografice, făcuse în zona Roşia Montană o mulţime de cercetări de specialitate, în ideea că în acea zonă erau amplasate şi nişte unităţi militare.
Din elicopter, sau de la sol, s-au făcut fotograme, măsurători de tot felul în materia amplasării şi structurii întregii zone, chestiuni care au fost înregistrate pe nişte dischete, după care acest ofiţer îşi dă demisia din cadrul Ministerului Apărării Naţionale şi devine unul dintre directorii Gabriel Resources.
Sesizarea a venit la mine împreună cu alte documente care indicau faptul că acest ofiţer a săvârşit nişte fapte penale. Fireşte că am început cercetările în acea cauză şi nu m-am limitat doar la transmiterea de date secrete cu caracter militar către persoane neautorizate ce aducea atingere siguranţei naţionale.
Am pătruns mai în profunzimea acestei afaceri care se numeşte astăzi Roşia Montană.
Ce am constatat, domnule?
Că prin 1996, la ambasada României din Sydney a fost numit ambasador un anume domn Gâf Deac, care anterior îndeplinise funcţia de ministru secretar de stat la Ministerul Industriilor şi avea în responsabilitate activitatea minieră.
Acest domn ambasador a intrat în legătură cu un cetăţean australian de origine română, un anume Frank Timiş (n.r. – fost Vasile Timiş), care, deşi nu avea nicio specializare în domeniul minier, şi-a arătat – vai de mine – aplecarea pentru a investi în mineritul din România.
Acest Frank Timiş, după datele existente la dosar la acea vreme, era suspectat de tot felul de infracţiuni legate de traficul de droguri.
Fireşte că a atras atenţia autorităţilor noastre la vremea aceea, după ce şi-a început activitatea în România, dar, vedeţi dumneavoastră, instituţiile se pare că nu erau încă aşezate, în serviciile secrete se schimbau generaţii, au fost aduşi tineri care poate aveau
veleităţi, dar nu aveau experienţa şi organizarea care presupuneau o activitate foarte serioasă.
Cert este că Frank Timiş vine în România, i se deschid toate uşile la Ministerul Industriilor, la Regia Cuprului şi Aurului Deva, la Agenţia Naţională pentru Resurse
Minerale şi implicit la mina Roşia Montană.
Prin ’97, după aceste tatonări, se realizează, domnule, un protocol de cooperare. Chiar aşa se şi numea, Protocol de Cooperare între firma Gabriel Resources, patronată de acest Frank Timiş – un off-shore care-şi avea sediul în Insula Jersey din Channel Islands -, şi Regia Cuprului şi Aurului Deva.
La momentul acela, activitatea minieră la Roşia Montană trecea prin mari dificultăţi. Toată activitatea era subvenţionată de stat.
Tot aici îl cunoaşte pe Ovidiu Tender (n.a. – se spune că Tender şi Timiş sunt de fapt rude prin alianţă). Tender preluase în 1995 Institutul de Cercetări Mineralogice, institut care – vă daţi seama -, după atâţia ani de activitate, deţinea extraordinar de multe date privind mineritul din România; analize, prospecţiuni, cercetări…
Cert este că, după ce se realizează acest protocol, se observă, foarte interesant, că găsim funcţionari ai statului, foşti sau chiar activi, din Regia Cuprului şi Aurului Deva sau ANRM, în consiliile de administraţie ale Gabriel Resources şi Tender Group S.A. Foarte ciudat. Ori aşa, ori aşa!
Pe listele Gabriel Resources apare şi acest director, maiorul din MApN care-şi dăduse demisia şi transmisese, conform serviciilor, date secrete ce afectau siguranţa statului. Mi-aduc aminte că în dosar se vorbea foarte clar de plângeri făcute de reprezentanţii unor firme serioase din Europa. Toate au fost tratate cu dispreţ total, în mod ciudat şi suspect.
Domnule, la un moment dat prin 1997 – c-aici este problema extraordinară – se redactează un Proiect de Contract de asociere între Gabriel Resources şi Regia Cuprului şi Aurului Deva (ulterior Minvest) vizând asocierea în vederea realizării unui obiectiv – şi atenţie la o chestiune care este esenţială! -, propunerea partenerului străin, a lui Gabriel Resources, avea ca element de esenţă reexploatarea haldelor de
steril, domnule!
Reexploatarea sterilului, nicidecum exploatarea perimetrului virgin, neexploatat… prin tehnologie avansată…
Acest aşa-zis contract – ţin minte că avea scris sus, în stânga, pe prima pagină, titulatura „Proiect” – a fost semnat de 6-7 persoane cu responsabilităţi majore din cadrul Întreprinderii Roşia Montană, Regiei Deva, ANRM…
Mai mult, la dosar se află două adrese semnate de doi miniştri în funcţie în acea perioadă, Călin Popescu Tăriceanu şi Radu Berceanu, care deşi văd că e vorba de o firmă fără experienţă în domeniul minier, cu sediul într-un paradis fiscal, fără să obiecteze în vreun fel, îşi dau acordul pentru constituirea acestei societăţi mixte.
La momentul respectiv, prin protocolul de colaborare şi ulterior prin proiectul de contract, societatea ce urma a fi nou înfiinţată dobândeşte dreptul de explorare,
deşi – mare, mare atenţie acum la o chestiune foarte subtilă! – iniţial se stipula reexploatarea haldelor de steril. Dom’le, punct! Pentru ca mai apoi să treacă pe şest şi la
exploatare…
Asta-i cu totul altceva. Ei au previzionat de la început că vor primi şi dreptul de exploatare.
Mai mult, odată cu dreptul de explorare, această companie care nu era încă înfiinţată face nişte sondaje, mai exact recoltează opt containere de minereu, circa 80 de tone, care sunt expediate în Australia. Minereul în discuţie devine obiect de cercetare a uneia dintre cele mai prestigioase firme din lume, specializată în determinarea conţinutului de metale preţioase dintr-un minereu prezentat spre analiză.
Mi-aduc foarte bine aminte că în perioada aceea am solicitat directorului adjunct al SRI ca, prin mijloacele specifice pe care dumnealor le au la dispoziţie, să-mi identifice locaţiile din zona Roşia Montană de unde s-au prelevat acele 80 de tone de minereu puse în containere. Sunt documente vamale care atestă acest transport.
Şi vin doi ofiţeri SRI la mine şi le spun că există suspiciuni, că era clar pentru mine ca anchetator că, atâta timp cât ei preconizaseră reexploatarea haldelor de steril, n-aveau ce să trimită sterilul în Australia să constate nu-ştiu-ce conţinut care deja era ştiut.
Le spun de asemenea să verifice de unde s-au prelevat cele 80 de tone de minereu.
După vreo 8-10 zile au revenit cei doi ofiţeri şi mi-au spus:
Domnu’ procuror, domnu’colonel, nu am reuşit să identificăm locaţiile şi de unde au fost
expediate cele 80 de tone către Australia!
- ceea ce mi s-a părut extraordinar de suspect.
Deja, din acel moment am intrat în nişte îndoieli majore vizând obiectivitatea cercetărilor şi a datelor care în ultima vreme nici nu mai veneau. Mai mult, pe parcursul acestor cercetări prealabile, mi-apare la dosar un document din partea MApN care, vezi tu Doamne, stabilea că datele care făceau obiectul infracţiunii pentru care era cercetat maiorul au fost desecretizate, deci nu mai sunt secrete de stat. Un alt aspect deosebit de ciudat.
De unde s-au recoltat probele de minereu încărcat în cele opt containere care-au plecat în Australia şi cu ce drept?
Partea română a examinat această operaţiune? Contractul nu era în vigoare. Clar, s-au făcut foraje extra-perimetru.
E un lucru despre care nu vorbeşte nimeni. În acel proiect de contract este trecut preţul plătit de Gabriel Resources pentru cele 80% din acţiunile minei Roşia Montană. Şi mi-aduc aminte că este vorba de suma de un miliard şi vreo două sute şi ceva de milioane
de lei vechi, sumă echivalentă la acea vreme cu circa 250.000 de dolari.
Cam aşa ceva…
Unul dintre directorii din 2003 de la Agenţia Naţională de Resurse Minerale îmi spunea:
Păi, domnule procuror, cu aceşti bani nu s-au plătit nici eprubetele din laboratoarele
minelor .
Deci asta reprezenta preţul minei, 80% din asociere, două sute şi ceva de mii de dolari.
80% din mina Roşia Montană, din Întreprinderea Minieră Roşia Montană, ăsta este obiectul contractului.
Pe vremea împărătesei Maria Tereza şi până la acest moment, mina Roşia Montană a avut un perimetru strict determinat de 12 km², până la finalizarea contractului, perimetrul acestei mine s-a extins în doua-trei rânduri. La final perimetrul este de 42,3 km².
Pentru a forma dosarul de listare a societăţii Roşia Montană la bursa de metale preţioase la Vancouver au avut nevoie de rezultatele analizei firmei australiene care a făcut examinarea probelor de minereu şi care – vă spun sigur – au generat un conţinut
aurifer şi argintifer surprinzător de mare, ceea ce atestă clar că probele au fost recoltate din perimetru virgin, nicidecum din haldele de steril sau din mina în mare parte xploatată.
La momentul acela se achiziţionau terenuri, case, şcoli în acel perimetru. Se cumpărau când noi nu aveam bătut în cuie contractul de asociere.
Dosarul de listare al societăţii la bursă trebuia să cuprindă: contractul de asociere între Gabriel Resources şi autorităţile statului român, analizele din Australia, datele topometrice, topografice de la ofiţerul nostru cercetat, datele de cercetări, prospecţiuni
anterior geologic dobândite de la Insitutul de Cercetări Mineralogice şi Geologice a lui Tender şi alte ceva documente.
În 2002, Întreprinderea Minieră Roşia Montană era subvenţionată de stat. Se alocau sume de la bugetul Ministerului Industriilor care subvenţionau activitatea.
Certitudinea mea, pe datele efectuate în acel dosar, este următoarea: Frank Timiş, prin
Gabriel Resources, a săvârşit o infracţiune de fraudă bursieră, care este o infracţiune foarte gravă, infracţiune federală în spaţiul nord-american.
Proiectul de contract a fost prezentat unui cabinet notarial din Alba Iulia. A fost tradus fără precizarea „proiect” şi legalizat, şi alături de celelalte documente despre care am vorbit, a fost întocmit un dosar pentru listarea acţiunilor societăţii şi au început să curgă banii.
Găsisem o fraudă uriaşă.
Apăruseră însă Legea 78 privind actele de corupţie, Ordonanţa 43/2002 privind înfiinţarea PNA (actualul DNA). Având date şi indicii privind acte de corupţie, de abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave, fals şi înşelăciune, dosarul trebuia declinat la organismul competent.
M-am dus la Joiţa Tănase, procurorul general din acea perioadă, şi spun cum stau lucrurile, că trebuie să predau dosarul în urma desecretizării actelor în cazul ofiţerului de la Topografie, iar pentru restul aspectelor să se continue cercetarea penală.
Domnul Joiţa Tănase îmi spune:
Domnule colonel, faceţi-mi o notă să-l informez pe primul ministru pentru că mi se par
foarte delicate problemele pe care le-aţi identificat dumneavoastră.
Zic: Domnule procuror general, vă fac o notă şi vă predau dosarul.
Nu, nu, fă-mi o notă şi ţine dosarul până când îţi spun eu,- mi-a replicat domnul Tănase.
Am redactat o notă de 4-5 pagini şi i-am remis-o.
N-am mai ştiut nimic despre problemă vreo lună-două, cert este că mă duc într-o zi la ANRM să discut tot ceva legat de dosar cu doamna preşedintă Stratulat, prilej cu care mi-am dat seama că hârtia mea ajunsese pe biroul domnului prim-ministru.
Doamna preşedintă îmi spune următorul lucru…
Domnule procuror, am primit de la domnul prim-ministru o notă vis-a-vis de modul de iniţiere şi derulare a contractului cu Gabriel Resources, care prim-ministru (n.r. – Adrian Năstase) printr-o rezoluţie pe nota respectivă spune că oprirea contractului cu Gabriel Resources va constitui un impediment major pentru intrarea României în NATO.
Mi-a mai spus că s-a întâlnit la Londra cu prim-ministrul canadian Chretien, care i-ar fi spus acest lucru domnului Adrian Năstase. Când am auzit aşa ceva am rămas perplex!
Prin octombrie 2003 s-a schimbat din funcţie procurorul general. A doua zi, vă rog să mă credeţi, am făcut o adresă de declinare către PNA a dosarului existând probe pentru fapte grave de corupţie. S-a aşezat praful de trei degete pe el.Nu se bagă nimeni!
Concluzia mea este următoarea: atât timp cât în această afacere sunt implicaţi jucători la bursă americani şi canadieni, şi soluţionarea clară a acestei cauze presupune date concrete ale dosarului de listare a societăţii Roşia Montană Gold Corporation la Bursa din Vancouver, fapt care va pune în pericol interesele acestor jucători, nu se va ajunge niciodată la clarificarea lucrurilor. Singura soluţionare a cauzei presupune o cooperare între autorităţile române, canadiene, dar şi americane.
Prin atitudinea celor de la ANRM şi a ofiţerilor de la SRI care n-au dat date despre locul din care s-au recoltat probele de minereu, se constată că s-a făcut o presiune deosebită. S-a urmărit nesoluţionarea dosarului.
În 2003, Academia Română a desemnat un colectiv de specialişti pentru a se deplasa în perimetrul Roşia Montană şi a întocmi un raport vizând efectul acestei activităţi faţă de siturile istorice.
Mi-au spus cei de la SRI că echipa s-a oprit la un han de la Câmpeni, au tras un chiolhan pe cinste şi n-au mai ajuns la mină. E trist!
În acest caz, conform spuselor dumneavoastră, putem vorbi lejer de înaltă trădare, subminarea economiei naţionale, dacă mai avem economie… Iar comisia parlamentară pentru Roşia Montană trebuie să se dizolve de urgenţă, parlamentul să respingă proiectul de lege ce i-a fost înaintat şi să înceapă „curăţenia de toamnă” prin mai toate
instituţiile…
Suntem în război, domnule colonel?
În primul rând vreau să vă spun un lucru: Problematica Roşia Montană este extrem de
complexă şi vizează un lucru esenţial; interese străine de România.
Dacă nu se-nţelege acest lucru, înseamnă că nu s-a’nţeles nimic. România, din punctul meu de vedere – şi în atâţia ani de profesie în care am soluţionat multe cauze economice mi-am dat seama -, este, de douăzeci de ani, într-un război economic în care pierde bătălie după bătălie, iar Roşia Montană nu face excepţie de la această regulă.
Procuror militar col. (r) Gheorghe Oancea.
Sursă: Cotidianul.ro
